Medieşenii sunt obligaţi să afişeze tăbliţe de identificare ale imobilelor în care locuiesc

No comments

Această prevedere se aplică atât la case cât şi la blocuri, acolo unde sunt constituite asociaţii de proprietari.

Ea este prevăzută în Hotârârea Consiliului Local Mediaş numărul 166/2009, care se referă la aprobarea normelor şi regimului contravenţiilor privind gospodărirea, păstrarea ordinii şi liniştii publice, comerţ, protecţia conservarea şi dezvoltarea zonelor verzi, respectiv creşterea animalelor în municipiul Mediaş.


Tăbliţele de identificare au rolul de a facilita accesul reprezentanților serviciilor de urgență, Ambulanță, Poliție, Pompieri sau Jandarmerie.

Neaplicarea acestora pe imobile se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 de lei, preciează reprezentanții municipalității medieșene.

Promoveaza pe Facebook:

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu