Arena DH spectacol pe două roți la Arena Platoș Păltiniș
Scris deradiomediaspe septembrie 20, 2022
Sâmbătă și Duminică va avea loc downhill-ul clasic individual contra cronometru, Arena DH. Evenimentul, oraganizat la Arena Platoș Păltiniș, a ajuns la ediția cu numărul cinci.
În pauza din pandemie, traseul Downhill Trail, pe care se desfășoară competiția, a mai câștigat niște elemente, față de ultima sa ediție din 2019. Mai precis este vorba despre un hip jump pentru cei creativi, care tocmai a fost reîmprospătat, un wallride mare de lemn, o secțiune brand new, cu o contrapantă cu kicker, step-down, val, kicker și step-up, plu un set de contrapante strânse, care șerpuiesc spre sosire și aduc zâmbete pe chipurile celor care se dau.
Practic, pentru cine a mai fost la Arena Platoș Păltiniș, întreg treaseul a fost primenit, iar partea de jos este complet nouă, anunță organiztorii. Concursul se desfășoară sub rigorile Federației Române de Ciclism, iar organizatorii așteaptă anul acesta în jur de 100 de participanți, care se vor duela pentru premii pe multiple categorii. Este vorba despre categoriile OPEN, JUNIORI, ELITE, MASTERS, FEMININ și COPII.
Programul competiției
Sâmbătă se desfășoară antrenamentele oficiale și manșa de calificări, seeding run. În urma manșei de calificări se afișează lista de start pentru finală. Duminică se desfășoară antrenamentele oficiale și manșa finală. Ordinea de start pentru manșa de finală este în ordine inversă față de rezultatele obținute în manșa de calificări, concurentul cu cel mai bun timp are startul ultimul.
Manșa de calificări/seeding-run nu este obligatorie pentru categoriile Elite și Feminin. Pentru aceste categorii, ordinea de start pentru manșa finală este dată de clasamentul de DH UCI.
Sâmbătă, 24 septembrie:
10:00-13:00 – înscrieri și antrenemente
13:30 – ședință tehnică
14:00 – calificări (seeding run)
Duminică, 25 Septembrie:
10:00 – ședință tehnică
10:15 – 11:45 – antrenamente
12:00 – finală
15:00 – ceremonia de premiere