Șofer (70) cu permis suspendat și bine băut oprit pe strada Unirii | A vrut să fugă de poliție
Scris deradiomediaspe septembrie 22, 2022
Un bărbat în vârstă de 70 ani din Dârlos care circula pe strada Unirii din municipiul Mediaș, s-a speriat de polițiști, a tras pe dreapta și traversat apoi prin loc nepermis.
Abordat de oamenii legii, acesta a încercat apoi să fugă în momentul în care a ajuns lângă autoturism. Polițiștii l-au prins imediat și au constatat că septuagenarul avea permisul suspendat și o alcoolemie de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ne-a oferit amănunte despre acest caz, Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu:
”În urma verificărilor efectuate s-a constatat că dreptul șoferului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. În plus, testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală …”