Cetățean străin reținut la Mediaș pentru înșelăciune și furt bancar

Scris depe 9 iulie 2025

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, cetățean străin, a fost reținut de Poliția Municipiului Mediaș după ce s-a descoperit că a locuit fără forme legale în oraș. Acesta este cercetat pentru înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase după ce anchetatorii au stabilit că ar fi convins o femeie de 69 de ani să investească în acțiuni, iar apoi ar fi accesat fără drept conturile sale bancare.

Perioada de activitate frauduloasă a fost între 2 iunie și 7 iulie, timp în care suspectul a efectuat transferuri neautorizate, prejudiciul adus victimei fiind estimat la peste 70.000 de lei. Polițiștii au strâns probe și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, urmând ca suspectul să fie prezentat instanței pentru stabilirea unei măsuri preventive.


Asculți acum:

Titlul

Artist

Background