CJ Sibiu investește în digitalizarea spitalelor cu 4,8 milioane lei din PNRR
Written by Radio Medias 725 on 10 iulie 2025
Consiliul Județean Sibiu a semnat un contract de 4,8 milioane lei pentru digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează modernizarea completă a infrastructurii digitale, iar contractul a fost atribuit asocierii Sobis Solutions și Gama It, firme locale din Sibiu.
Investiția va asigura implementarea unui sistem informatic integrat, care va cuprinde echipamente hardware, servere, rețelistică și programe software ce vor acoperi toate activitățile spitalului: medicale, administrative, logistice și financiare. Astfel, pacienții vor beneficia de servicii medicale mai rapide, iar personalul de acces facil la datele medicale.
Noile tehnologii implementate vor reduce birocrația și vor îmbunătăți fluxurile de lucru din spital, contribuind la o gestionare mai eficientă a resurselor și a informațiilor medicale.
Totodată, celelalte două spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu — Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” — vor beneficia de investiții similare în digitalizare, fiind în prezent în faza de evaluare a ofertelor depuse pentru aceste proiecte. În total, județul a obținut din PNRR suma de 12,18 milioane lei pentru infrastructura digitală în sănătate.