Accident rutier pe DN14 soldat cu două persoane rănite în zona Sibiu

Written by on 17 septembrie 2025

Neacordarea de prioritate a fost cauza de producere a unui accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Acesta a avut loc pe Drumul Național 14, la intrarea în municipiul Sibiu, în zona intersecției cu strada Viile Sibiului.

O șoferiță în vârstă de 59 ani a intrat pe drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 45 de ani, domiciliată în Sibiu. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto în vârstă de 45 de ani și a unei pasagere din celălalt autoturism, o femeie în vârstă de 76 de ani, domiciliată în localitatea Hamba.

Tagged as

Current track

Title

Artist

Background