„Florile dalbe”, concert de colinde în Piața Coposu
Written by Radio Medias 725 on 18 decembrie 2025
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 16:00, în Piața Corneliu Coposu, concertul de colinde tradiționale românești intitulat „Florile dalbe”.
Evenimentul își propune să aducă în fața publicului medieșean frumusețea și autenticitatea colindelor românești, într-o atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă.
Pe scenă vor urca interpreți îndrăgiți precum Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Costel Popa, Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Cosmina Fulea, Aurica Bacea, Ioana Creț, Luminița Dejan, Diana și Bianca Crețu, Natalia, Jessica și Alin Matyas, Călin Brăteanu, Cătălin Bobar, grupul vocal „Bobocei de pe Târnave”, ceata de colindători de la Boroaia și grupul vocal „Grai dulce strămoșesc”.