Trei dosare pentru vehicule neînmatriculate
Written by Radio Medias 725 on 29 iulie 2026
Polițiștii rutieri au întocmit trei dosare penale, în urma unor controale desfășurate în trafic, după ce au depistat conducători de vehicule neînmatriculate.
Primul caz a fost înregistrat pe strada Râului din municipiul Sibiu, unde o femeie de 31 de ani conducea un motociclu care nu era înmatriculat.
În localitatea Boița, polițiștii au oprit un ATV condus de un tânăr de 19 ani, iar verificările au arătat că și acest vehicul nu era înmatriculat sau înregistrat.
Cel de-al treilea caz a fost constatat pe Calea Poplăcii din municipiul Sibiu, unde un tânăr de 21 de ani, din localitatea Prislop, conducea un autoturism neînmatriculat.
Tagged as Radio Mediaș