Șofer drogat, depistat la Miercurea Sibiului
Written by Radio Medias 725 on 30 iulie 2026
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Alba, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism în Miercurea Sibiului, sub influența unei substanțe psihoactive.
Acesta a fost oprit în trafic în noaptea de 23 iulie, iar în urma testării și a analizelor toxicologice efectuate la o unitate medicală s-a confirmat prezența unei substanțe interzise în organism.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și aplicarea măsurilor legale.
Tagged as Radio Mediaș