Accident mortal pe Strada Titus Andronic

No comments

Un medieșean în vârstă de 64 ani a murit în urma unui accident de circulație petrecut pe Strada Titus Andronic din municipiul de pe Târnava Mare.

Autoturismul condus de acesta a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu tir.

În urma impactului, șoferul a avut nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare.

Bărbatul se afla în stop cardio-respirator, astfel că s-a trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare, care din nefericire nu au avut succes, după cum ne-a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„În municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Titus Andronic, un medieșean în vârstă de 64 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus regulamentar din sens opus. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp îndelungat de către echipajele medicale, viața medieșeanului nu a mai putut fi salvată, bărbatul fiind declarat decedat la locul producerii evenimentului.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier.” A declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu