Bărbat din Brașov implicat într-o tamponare pe Strada Aurel Vlaicu

No comments

Un bărbat în vârstă de 32 ani din Brașov, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-o tamponare pe raza municipiului Mediaș, iar polițiștii au constat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Evenimentul rutier s-a petrecut pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Automecanica.

Cei doi conducători auto au mers la Biroul Poliției Rutiere după producerea evenimentul rutier, iar oamenii legii au constatat că bărbatul din Brașov avea o alcoolemie de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, după cum ne-a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„La sfârșitul săptămânii trecute, la sediul Biroului Rutier Mediaș, s-au prezentat doi conducători auto implicați într-o tamponare produsă pe Strada Aurel Vlaicu, din municipiul Mediaș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că unul dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Brașov, se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” A declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu