Bărbat din Șmig depistat băut la volan

No comments

Un bărbat în vârstă de 35 ani din Șmig este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

De Sfânta Maria, acesta a fost depistat la volan băut pe raza municipiului Mediaș.

Bărbatul a fost oprit în trafic pe strada Gheorghe Lazăr, iar testarea sa a indicat o alcooolemie de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, după cum ne-a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„În dimineața zilei de 15 august, în jurul orei șapte, pe Strada Gheorghe Lazăr din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat în trafic un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Șmig, a fost testat cu aparatul etilotest, iar valoarea indicată a fost de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” A declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu