Carantină în Mediaș | Motive pentru care mai puteți părăsi locuința

No comments

Prefectura Sibiu a făcut publică Hotărârea conform căreia, începând de luni, 23 noiembrie, ora 5:00, se instituie carantină în Mediaș.


Hotărârea prefecturii arată și în ce condiții mai putem părăsi locuința în următoarele două săptămâni.

Astfel, în intervalul orar 6-22, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00;

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse
agroalimentare;

îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

deplasarea pentru participarea la slujbele religioase;

deplasarea către instituțiile publice și financiare.

În intervalul orar 22-6, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi

deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu