Crește numărul elevilor care fac cursuri online în județul Sibiu

No comments

Numărul elevilor din județul Sibiu care fac cursuri online crește zilnic.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, valabile pentru ziua de joi, un număr de 18.330 preșcolari și elevi din județ își desfășoară în prezent orele în sistem online.

La nivelul municipiului Mediaș, pe lângă elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a, de la începutul acestei săptămâni cei 24 de elevi de la clasa Pregătitoare A de la Școala Gimnazială Cireșarii Mediaș au trecut în sistem online, după ce un cadru didactic a fost confirmat pozitiv.

Ne-a oferit amănunte despre acest subiect Constantin Dincă, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

„ Astăzi, 18 februarie 2021, din cauza îmbolnăvirilor cu virusul SARS – CoV -2, conform datelor emise de catre DSP Sibiu încă un număr de 78 de elevi din județul Sibiu învață în sistemul online. De la debutului semestrului II al anului școlar 2020 – 2021, 6 cadre didactice și 14 elevi au fost depistați pozitiv, din această cauză la unele clase suspendându-se cursurile.

În total, astăzi avem 18.330 de preșcolari și elevi din județul Sibiu care învață în sistem online fie din cauza incidenței la îmbolnăvire pe localitate, fie din cauza acestor cazuri de îmbolnăvire a elevilor și a cadrelor didactice.” A declarat Constantin Dincă, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu