De astăzi purtăm mască în spațiile deschise aglomerate
No comments
De astăzi suntem obligați să purtăm mască în spațiile deschise aglomerate.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, a hotărât că începând cu data de 3 august, ora 0:00, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, ca măsură de prevenire și limitare a răspândirii SARS-CoV–2.
Măsura se va aplica pentru toate persoanele, inclusiv pentru copiii care au împlinit vârsta de 5 ani, în piețele agroalimentare, târguri generale, stații de autobuz, autogări, pe peroanele din stațiile de cale ferată, în autogări, la Aeroportul Internațional Sibiu, pe perioada desfășurării ceremoniilor funerare, la Grădina Zoologică Sibiu, în parcuri, dar și la evenimentele culturale organizate în spații deschise.