Dosar penal după ce a consumat alcool

No comments

S-a ales cu dosar penal după ce a consumat o cantitate importantă de alcool, iar apoi s-a urcat la volan.

Un bărbat în vârstă de 36 ani din satul aparținător Ighișu Nou a fost depistat în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Testarea alcoolscopică a acestuia a rezultat într-o concentrație de 0,90 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la Spitalul Municipal Mediaș, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu