Incendiatorul din cartierul Automecanica, tentativă de furt calificat

No comments

Bărbatul care a dat foc unui microbuz în cartierul Automecanica în noaptea de duminică spre luni, este cercetat penal și pentru tentativă de furt calificat.

În aceeași noapte medieșeanul în vârstă de 28 ani, a încercat să sustragă bunuri dintr-un chioșc alimentar situat în Piața Corneliu Coposu, după cum ne-a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată în jurul orei 5:00, aceeași persoană ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un chioșc din Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere respectiv tentativă la furt calificat, iar față de medieșean s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Mediaș în scopul identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză care în prezent este încarcerată în centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.”

Marți după-amiază, bărbatul care a comis aceste fapte, a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu