Incendiu produs la un autoturism
No comments
Secția de pompieri Mediaș a fost solicitată să intervină sâmbătă dimineața la un incendiu produs la un autoturism, pe strada Mărășești, în zona podului CFR.
Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și au stins flăcările, care au cuprins compartimentul motor al mașinii.
Nicio persoană nu a avut de suferit de pe urma incendiului.