La volan sub influența unei substanțe psihoactive

No comments

Un tânăr în vârstă de 21 ani din județul Mureș, este cercetat penal după ce a fost depistat la volan în Mediaș sub influența unei substanțe psihoactive.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, atuci când acesta a fost oprit pentru un control de polițiști pe strada Unirii.

În urma testării șoferului cu cu aparatul DRUGTEST, a rezultat faptul că acesta a consumat cannabis, după cum ne-a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„În municipiul Mediaș în jurul orei 00:30 de minute polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Str. Unirii de către un tânăr în vârstă de 21 de ani domiciliat în județul Mureș. Testarea șoferului cu aparatul DRUGTEST a indicat o valoare pozitivă pentru canabis. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltatea de probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, iar în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penlare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.” a declarat Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu