Luni 28 iunie, 15 proiecte de hotărâre în ședința ordinară

No comments

Consilierii locali medieșeni se întrunesc în ședință ordinară luni, 28 iunie, pe ordinea de zi aflându-se 15 proiecte de hotărâre.

Aleșii locali vor decide, printre altele, asupra aprobării modificării organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mediaș, dar și un proiect de hotărâre privind soluționarea cererilor depuse de către Automecanica SA referitoare la acordul de principiu pentru acordarea ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investițiilor inițiale în parcul industrial din Mediaș.

Ne-a oferit amănunte despre proiectele înscrise pe ordinea de zi, Anamaria Prodan, Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

„Aleșii locali, vor decide printre altele, asupra aprobării listei cu persoanele căsătorite care formează familii cu domiciliul în Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou, care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2021, dar și asupra aprobării proiectului la faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții reabilitare străzi Marin Ciortea și Virgil Popovici.

De asemenea, consilierii locali medieșeni vor analiza și o cerere de schimbare a locuinței pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, dar și o serie de documentații de urbanism.”

A declarat Anamaria Prodan, Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu