Mediașul propune înființarea unei zone metropolitane

No comments

Mediașul alături de localitățile urbane și rurale aflate în apropiere, s-ar putea asocia în vederea înființării unei zone metropolitane.

Concret, unitățile administrativ teritoriale componente ar lucra împreună pentru soluționarea nevoilor și problemelor cu care se confruntă și în egală măsură ar putea accesa mai ușor fonduri europene pentru dezvoltare.

Anunțul a despre potențiala zonă metropolitană Mediaș, a fost făcut de Primarul Gheorghe Roman.

„Un proiect important pentru mine în perioada următoare, este acela de a înființa o zonă metropolitană în jurul Mediașului. Consider că luarea unei astfel de decizii este extrem de importantă pentru dezvoltarea întregii zone.

După cum se știe, există în momentul de față Asociația Apa Târnavei Mari unde sunt arondate 35 de localități, avem și ECO Nord Sibiu, asociația care se ocupă de gestionarea deșeurilor. Mai nou, avem înființată o asociație de transport și eu chiar cred că împreună cu primarii din nordul județului Sibiu, putem să formăm o astfel de zonă metropolitană.” A declarat Gheorghe Roman, Primarul municipiului Mediaș.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu