Minor plasat a doua oară în arest la domiciliu de către Judecătoria Mediaș

No comments

Un minor în vârstă de 15 ani, domiciliat în municipiul de pe Târnava Mare, a fost plasat pentru a doua oară în arest la domiciliu de către Judecătoria Mediaș.

Acesta este cercetat pentru mai multe furturi din societăți comerciale, comise în perioada 2020-2021, iar instanța luase măsura arestului la domiliciu.

Minorul nu a respectat-o însă, fiind identificat de un echipaj de jandarmi în municipiul Sibiu.

Ne-a oferit amănunte despre acest caz Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

„Un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Mediaș, nu respectă măsura arestului la domiciliu stabilită de către Judecătoria Mediaș. Minorul este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din societăți comerciale, în perioada 2020 – 2021. Ca urmare a verificărilor efectuate și a constatării absenței acestuia de la domiciliu, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare.

În cursul zilei de 5 august, minorul a fost depistat de către jandarmii sibieni și condus la sediul I.P.J. Sibiu. În continuare, minorul a fost prezentat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Mediaș, care a menținut măsura arestului la domiciliu, aplicată inițial, față de persoana în cauză.” A declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu