Peste 5.000 de tineri din juteț vor primi un act de identitate

No comments

Potrivit unui comunicat dat publicității luni de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, în 2019, peste 5.000 de tineri din judeţul nostru care împlinesc 14 ani vor primi un act de identitate.

Aceștia trebuie să se prezinte însoțiţi de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în vederea solicitării eliberării primului act de identitate, în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.


Tot în 2019, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu va schimba aproximativ 27.000 de cărţi de identitate al căror termen de valabilitate expiră în acest an.

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu reamintește cetățenilor aflați în această situație că, potrivit legii, aceștia au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile.

Solicitarea trebuie depusă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă.

Nerespectarea dispoziţiilor legale amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei.

Sursa foto: sibiu.ro

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu