Primarii și secretarii din județ au fost convocați ieri la Prefectura Sibiu

No comments

Primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale din județ au fost convocați ieri la cla o ședință de instruire.

Pe ordinea de zi au figurat un număr de cinci puncte.

Astfel, s-a discutat despre procedura de acordare a asistenței realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central, în vederea completării, depunerii și transmiterii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice, procedura privind emiterea și eliberarea avizelor necesare introducerii în intravilan a terenurilor agricole, dar și cooperarea privind schimbul de informații referitoare la înmatricularea / radierea mijloacelor de transport.


Alte două subiecte abordate au fost drepturile și obligațiile proprietarilor de păduri provenite de pe terenuri din afara fondului forestier național, respectiv regulamentul general privind protecția datelor, în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene.

Sursa foto: sibiu100.ro

Promoveaza pe Facebook:

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu