Primăria Mediaș
În perioada 29 decembrie 2025 – 10 ianuarie 2026, au loc înscrierile la Festivalul concurs de muzică folk „Mediaș-Cetate Seculară” Evenimentul ajuns la ediția cu numărul 40, se va desfășura în perioada 23-24 Ianuarie 2026 și va cuprinde concursul național de muzică folk și 2 seri de recitaluri cu invitați de marcă. Înscrierea se face […]
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează și anul acesta manifestarea „Iată, vin colindători!”. Aceasta se desfășoară în intervalul 15–23 decembrie, la sediul municipalității din Piața Corneliu Coposu. În aceste zile, elevii de la unitățile de învățământ din municipiul Mediaș și din satul aparținător Ighișu Nou vor aduce vestea Nașterii Domnului prin colinde și […]
Piața Regele Ferdinand I a fost gazdă la sfârșitul săptămânii trecute pentru zeci de mașini clasice. Medieșenii au avut ocazia timp de mai multe ore, să vadă de aproape și să afle povestea unor autoturisme de epocă. Evenimentul a fost organizat de către Retromobil Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură.
Cererile medieșenilor pentru ajutor de încălzire s-au dublat față de anul trecut, anunță Direcția de Asistență Socială Mediaș. Peste 1.000 de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuințelor pe perioada sezonului rece, au fost depuse până acum la sediul Direcției de Asistență Socială și cel al Primăriei Mediaș. Comparativ cu aceeași perioadă a anului […]
Mai mult de jumătate din firmele din Mediaș nu și-au plătit impozitele datorate în anul 2022 și au intrat la penalizări lunare. 30 septembrie a fost ultima zi în care a fost posibilă achitarea impozitelor locale aferente anului 2022, fără majorări de întârziere. În municipiul Mediaș, în primele 9 luni ale anului au achitat integral […]
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat creșterea salariilor pentru primari, viceprimari și angajații din administrațiile locale. Salariile primarilor din mariile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut iar cele ale primarilor orașelor mari vor ajunge la 13.800 de lei (+1.300 de lei). Edilii comunelor mari vor […]
Primăria Mediaș se alătură și în acest an, în calitate de partener, evenimentului „Let’s Do It, Romania“. Misiunea proiectului constă în mobilizarea cetățenilor, a autorităților publice, a societății civile, a companiilor private și a mass-media pentru curățarea arealelor naturale din jurul localităților. În municipiul Mediaș, activitatea de anul acesta se va desfășura sâmbătă, 24 septembrie, […]
Primăria Municipiului Mediaș va organiza în data 30 septembrie o nouă ediție a Zilei Recoltei. Ziua Recoltei este un eveniment de tradiție, care va reuni producători din oraș și din împrejurimi, interpreți și ansambluri locale de muzică și dansuri folclorice, alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești. Din programul evenimentului nu va lipsi tradiționala […]
Etapa a 7-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă se va desfășura pe Hula Baznei, la începutul lunii Octombrie. Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează etapa cu numărul 7 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Evenimentul va avea loc duminică, 2 octombrie, pe Hula Baznei. Cu acest prilej, […]
Primăria Mediaș a semnat un nou contract de finanțare pe fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 10 milioane de lei. Acesta vizează o serie de lucrări de modernizare la Spitalul Municipal și este intitulat ,,Reabilitare/Modernizare imobile Spitalul Municipal Mediaș (Corp 1, Corp 2) pentru creșterea siguranței pacienților’’. Proiectul a fost admis pentru finanțare în cadrul […]