Zile libere pentru supravegherea copiilor şi după încetarea stării de urgenţă

No comments

Părinţii au dreptul să-şi ia zile libere pentru supravegherea copiilor cu vârste de până la 12 ani şi după încetarea stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar.

Decizia a fost luată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Actul normativ adoptat de Parlament stabileşte că zilele libere sunt acordate unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.


Potrivit unui amendament, prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar.

Prietenii Tăi Știu?

ALTE ARTICOLE

Niciun Comentariu.

Lasă Un Comentariu